Medical Emergency Response Interregional Simulation Training Programme – MERIT
Perioada de implementare: 10 iunie 2025 – 9 iunie 2027
Finanțare: INTERREG
Solicitant: Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România (ROVE)
Parteneri: Universitatea din Oradea, Universitatea din Debrecen, Echipa Medicală Specială a Universității din Debrecen (DEKOM)
Proiectul MERIT aduce împreună expertiza și resursele din județele Bihor și Hajdú-Bihar pentru a consolida capacitatea de reacție a sistemelor medicale în situații de urgență și dezastre. Prin instruiri moderne, dotări performante și colaborări transfrontaliere, MERIT contribuie la formarea unei generații de profesioniști medicali pregătiți să acționeze rapid și eficient acolo unde contează cel mai mult – în salvarea vieților.
Obiectivul proiectului este dezvoltarea competențelor medicilor și viitorilor medici în acordarea suportului vital avansat, atât în intervențiile pre-spitalicești, cât și în cadrul unităților de terapie intensivă și secțiilor de primiri urgențe.
Proiectul vizează instruirea specializată a 400 de studenți la medicină și 60 de medici, dotarea cu echipamente moderne a centrelor medicale din Oradea și Debrecen, implementarea unui plan comun de acțiune Bihor–Hajdú-Bihar, precum și promovarea colaborării transfrontaliere în domeniul medicinei de urgență.
Parteneriatul MERIT reunește organizații cu experiență și reputație în domeniul educației medicale și al formării profesionale. Liderul parteneriatului este Asociația Pentru Promovarea Afacerilor în România (APPAR), cu o amplă experiență în gestionarea proiectelor finanțate de Uniunea Europeană. Alături de APPAR se află Universitatea din Oradea și Universitatea din Debrecen, instituții academice de prestigiu dedicate excelenței în educația medicală și colaborărilor internaționale, precum și Echipa Medicală Specială a Universității din Debrecen (DEKOM), recunoscută pentru expertiza sa în răspunsul medical rapid și pregătirea pentru situații de urgență și dezastre. Împreună, acești parteneri transformă regiunea transfrontalieră într-un model de cooperare și excelență în medicina de urgență, bazat pe pregătire, tehnologie și solidaritate profesională.
Recent Comments