GROW
Programul Incluziune și Demnitate Socială
TITLUL PROIECTULUI
GROW – Tranziția tinerilor din sistemul de protecție spre o viață activă și independentă
Perioada de implementare: martie 2026 - august 2028
Finanțare: Programul Incluziune și Demnitate Socială
Solicitant: Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România (ROVE)
Parteneri: Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului județul Bihor (DGASPC)

Proiectul a fost selectat spre finanțare prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021–2027, Prioritatea P5 – Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii, în cadrul apelului PIDS/642/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A22 – Sprijinirea copiilor și tinerilor în procesul de dezinstituționalizare – Regiuni mai puțin dezvoltate cu un buget total de 4.947.060,87 lei.

Obiectivul general al proiectului este facilitarea tranziției către viața independentă a unui număr de 71 de copii și tineri (26 de copii sub 18 ani și 45 de tineri cu vârste între 18–29 ani), dintre care 28 de sex feminin și 11 de etnie romă, care se află sau au părăsit în ultimii 3 ani sistemul de protecție specială din județul Bihor, prin dezvoltarea și furnizarea integrată de servicii comunitare personalizate, care susțin dobândirea de competențe pentru viață autonomă, integrare socio-profesională și acces la locuire, contribuind astfel la reducerea numărului de tineri instituționalizați și la dezvoltarea de servicii comunitare ca alternativă la sistemul rezidențial.

Grupul țintă:

  • 26 de copii cu vârste între 16-17 ani (minori) și 45 de tineri cu vârste între 18-29 ani, dintre care minim 11 de etnie romă și minim 28 de sex feminin
  • Copii și tineri care sunt aflați în prezent în sistemul de protecție specială sau l-au părăsit, în ultimii în 3 ani

Program: Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) Prioritate: P5

Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii

Activități principale:

  • Informarea, identificarea, selectarea și monitorizarea grupului țintă
  • Creșterea gradului de autonomie personală prin ateliere tematice (igienă, gestionarea bugetului, relaționare, locuire) și sesiuni de mentorat individual
  • Integrarea pe piața muncii prin programe de consiliere, orientare și mapare profesională, inclusiv cu formare profesională în tâmplăria manuală, pilotaj drone și competențe digitale (mai mult de 40 de ore + diplomă/certificat autorizat)
  • Sprijinirea tinerilor de peste 18 ani din grupul țintă în procesul de dobândire a unei locuințe și menținere în aceasta

OBIECTIV SPECIFIC: ESO4.11_Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală Modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv promovarea accesului la protecție socială, acordând o atenție deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung

Cursuri:
-
Resurse:
-